Comisarul şef Cristi Rădoi, fost adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Olt din martie 2020 până la mijlocul acestei luni, a fost numit în conducerea Direcţiei Ordine Publică, din cadrul IGPR.
Începând de ieri, pentru următoarele trei luni de zile, din conducerea Direcţiei Ordine Publică de la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române face parte și comisarul șef Cristinel Ionică Rădoi, până acum două săptămâni adjunct al șefului IPJ Olt.
Rădoi a fost numit în cadrul structurii centrale pe postul de adjunct. Acesta are o experiență de 28 de ani în structurile Poliției Române.
La conducerea IPJ Olt se află comisarul șef Ionuț Nicolae Ilinca- inspector șef și comisarul șef Mihai Ion Mihalache- adjunct, postul ocupat până acum de Rădoi fiind vacant.