Un gest plin de mărinimie, ce ar trebui să constituie un exemplu și pentru alți olteni ce ocupă înalte funcții publice, a fost făcut din partea subprefectului de Olt Ana Maria Ciaușu pentru mamele și copiii ucraineni alungați de război din casele lor. Subprefectul și-a donat întregul salariu pe o lună de zile către UNICEF și Crucea Roșie.
Deși viața a pus-o la o grea încercare, ducând o luptă cruntă cu cancerul, subprefectul de Olt Ana Maria Ciaușu nu a rămas indiferentă la strigătul de ajutor venit din partea femeilor și copiilor izgoniți din casele lor de război. Așa că a hotărât să facă un gest mărinimos: și-a donat salariul și îi îndeamnă și pe alți colegi bugetari să îi urmeze exemplu.
,,Am donat tot salariul meu pentru o lună către #Crucea Roșie România și #Unicef România! Și îndrăznesc să adresez și o rugăminte către toți aceia care lucrează în sistemul public, ca și mine, să doneze din salariul lor către acele ONG-uri în care au încredere. Sunt sigură că niciun lucrător de la stat nu moare de foame dacă renunță de tot, sau în parte, la salariul pentru o lună de zile….și suntem în timp de pace, putem să ne descurcăm oricum…vecinii noștri ucrainieni, nu…
Atașez acestei postări dovada a ceea ce am menționat pentru că nu fac parte din categoria celor care cred că binele se face în liniște. Cred că binele trebuie făcut cu zgomot așa încât să acopere cât mai mult din răutatea care ne înconjoară, indiferent sub ce formă se manifestă ea.”, a transmis Ana Maria Ciaușu.
Subprefectul Oltului spune că gestul său este motivat de faptul că, aflată în impas, a primit la rându-i ajutor de la semeni și dorește să întoarcă binele și altor persoane care au nevoie.
,,Fiecare dintre noi are „luptele” sale, unele chiar pentru viață. Eu, asemenea multor altor oameni, duc un „război” greu, cu consum de resurse de toate felurile, cu un inamic la fel de distrugător ca o bombă…una care nu distruge din exterior, ci din interior…se numește cancer….
Și în „războiul” meu am simțit, la propriu și sub toate formele, solidaritatea câtorva oameni, pe unii îi cunosc, pe unii nu dar tuturor țin să le mulțumesc până la Cer și înapoi!
Și cum aș putea să le mulțumesc mai frumos decât făcând același lucru pe care l-au făcut ei pentru mine și anume să ajut și eu pe cei care au acum cea mai mare nevoie: poporul ucrainian!,, a dezvăluit subprefectul.