Salvatorii ISU Olt sprijină colegii din zona de frontieră cu tabără mobilă și aparatură

82
imagine cu caracter ilustrativ

Salvatorii olteni au fost solicitați să intervină în sprijinul colegilor din Constanța pentru a da o mână de ajutor în gestionarea asigurării de bune condiții refugiaților din Ucraina.

Patru pompieri și aparatură specifică de intervenție de la Olt pentru cantonamentul ucrainenilor fugiți din calea războiului au fost trimiți în zona de graniță azi-noapte.
imagine cu caracter ilustrativ
,,Patru pompieri din cadrul ISU Olt s-au deplasat în sprijin la ISU Constanța, cu două autocamioane cu sistem hidraulic de încărcare/descarcerare, o tabără mobilă în sistem containerizat, o bucătărie rulantă auto și un container suport logistic al intervenției pentru iluminat, cu capacitate de 450 kVA și accesorii.,, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Echipamentele au fost dislocate în județul Constanța din dispoziția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și vor putea fi operaționalizate în funcție de situația din zonele de frontieră.