Au fost puse în funcțiune semafoarele cu buton pentru pietoni, în Slatina

109

Azi au fost puse în funcțiune în municipiul Slatina 5 puncte de semaforizare cu buton pentru pietoni. Administrația municipală anunță că va instala cel de-al șaselea punct la trecerea de pietoni de la Serviciul Rutier Olt.

Șase puncte aglomerate din municipiul Slatina sunt beneficiarele sistemului inteligent pentru trecerile de pietoni, evitându-se astfel formarea ambuteiajelor. Montarea semafoarelor cu buton se va finaliza săptămâna viitoare.

,,Deoarece siguranța participanților la trafic reprezintă o prioritate pentru noi, vă aducem la cunoștință faptul că astăzi au fost puse în funcțiune 5 din cele 6 puncte de semaforizare cu buton pentru pietoni. Cel de-al 6-lea punct, respectiv, semaforizarea din zona A.I. Cuza, trecerea de pietoni de la Serviciul Rutier Olt, urmând să fie pus în funcțiune în cursul săptămânii viitoare. Valoarea întregului proiect este de 163.000 de lei, fără TVA, sumă alocată de la bugetul local. Reamintim faptul că Primăria Municipiului Slatina are în derulare inclusiv obiectivul „Sistem integrat de management al traficului și mobilității urbane și impunere a regulilor, siguranță și securitate” care se va realiza prin intermediul absorbției de fonduri europene.,, a anunțat Primăria Slatina.

Cele 6 puncte cu semafoare inteligente sunt:

  • Trecerea de pietoni de la BEKAERT;
  • Strada Ecaterina Teodoroiu, după trecerea sensului giratoriu de la Steaua, spre ieșirea din Slatina spre Brebeni;
  • Trecerea de pietoni de la LIDL, din cartierul Steaua;
  • Strada Ecaterina Teodoriu, la trecerea de pietoni din fața Băncii Transilvania, unde este și stația de autobuz;
  • Strada Primăverii, intersecție cu Aleea Lalelelor.
  • zona A.I. Cuza, trecerea de pietoni de la Serviciul Rutier Olt
Potrivit IPJ Olt, aceste semafoare au ca scop, în principal, creșterea gradului de siguranță rutieră, și în subsidiar, fluidizarea traficului rutier pe arterele de circulație respective și reprezintă un plus pentru siguranța cetățeanului, atât în calitate de pieton, cât și în calitate de conducător auto.
,,Astfel, polițiștii Biroului Rutier Slatina desfășoară activități pentru informarea tuturor pietonilor, dar și a celorlalți participanți la trafic cu privire la punerea în funcțiune a acestor semafoare acționabile electric. Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte culoarea semaforului, iar pietonii sunt îndrumați să folosească butonul amplasat la semafor și să traverseze doar la culoarea verde a acestuia, după ce s-au asigurat că pot traversa în siguranță.,, transmite poliția olteană.