O femeie de 58 de ani a murit în condiții suspecte în Gara Balș. Femeia din Vâlcea a fost dată dispărută sâmbătă seara de către unul dintre fii după ce nu a ajuns în Gara Craiova, unde era așteptată de acesta. Vestea cumplită a fost aflată de fiul victimei la aproape două ore. Ieri, băiatul femeii a găsit în Gara Balș telefonul victimei, dar și câteva bunuri mărunte care i-au aparținut. Deși trupul neînsuflețit al acesteia a fost ridicat astăzi de la morga Spitalului Slatina pentru a fi înhumat, familia acesteia încă nu a aflat cum a ajuns femeia sub roțile trenului și de ce o pare dintre bunurile ei zăceau împrăștiate la locul incidentului. Nici noi nu am reușit să aflăm ceva desapre acest caz, în ciuda numeroaselor demersuri.