Alexandru Rafila, mesaj optimist: ”Am trecut cu bine de acest val!”

40

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, transmite un mesaj optimist, luni, spunând că cifrele arată că am trecut cu bine peste acest val și măsurile luate au fost bune. Astfel, în următoarele 3 săptămâni vom ajunge la un număr cu trei cifre în cazul raportării zilnice.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că „am trecut cu bine de acest val”, subliniind că „a fost o abordare corectă din punctul de vedere al sănătății publice”.

Am trecut cu bine de acest val, a fost o abordare corectă din punctul de vedere al sănătății publice, care a menținut deschise școliule, a menținut deschise activitățile economice și care în final cred că se va solda și cu mult mai puține victime, a afirmat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății a mai precizat că „a fost o bună abordare” crearea condițiilor pentru îngrijirea prespitalicească a pacienților cu COVID.

Alexandru Rafila a anunțat trecerea „cu bine” de valul Omicron imediat după ce a prezentat ultimele date în evoluția pandemiei, care arată că încă „e stabil numărul de pacienți în ATI”, în jur de 1.100 și că pentru a discuta despre un calendar al relaxărilor este necesar ca numărul pacienților la Terapie Intensivă să înregistreze „o scădere semnificativă”.

„O primă țintă ar trebui să fie scăderea sub 50% a gradului de ocupare a paturilor la ATI, adică sub 900 de locuri ocupate”, a subliniat Rafila.

Ministrul s-a declarat încrezător că „în următoarele trei săptămâni putem să discutăm despre revenirea la valori scăzute ale numărului de cazuri. (…) Cred că vom ajunge în 3 săptămâni la un număr de cazuri noi cu trei cifre în raportarea zilnică”.

Nu ne punem problema unui val 6 în acest moment, a mai declarat Alexandru Rafila.

Acesta a spus că prima măsură de relaxare va fi renunțarea la masca de protecție în aer liber.

„Sper să avem sărbătorile de Paști fără restricții”, a menționat ministrul Sănătății.