Banca centrală prognozează o rată a inflaţiei de 9,6% pentru finalul anului curent, din care 6,3% va reprezenta contribuţia energiei, urmând ca, în 2023, inflaţia să coboare la 3,2%, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat vineri. BNR prognozează o inflație de 11,2% în cel de-al doilea trimestru al anului și de 10.2% în trimestrul 3.
BNR a anunţat în raportul trimestrial publicat vineri că prognozează o inflaţie de 9,6% în decembrie 2022, faţă de decembrie 2021, cu un nivel maxim în luna aprilie, odată cu expirarea schemelor de sprijin al consumatorilor casnici de energie electrică şi gaze naturale.
Raportul este publicat de BNR într-o perioadă în care creşterea preţurilor a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.
În România, rata anuală a inflaţiei IPC a accelerat semnificativ în trimestrul IV 2021, până la 8,19% în decembrie, cea mai ridicată valoare din ultimii 10 ani.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, consideră că noua prognoză a Băncii Naționale, privind o rata a inflației de peste 11%, este una corectă. Pe de altă parte, acesta a precizat că prin implementarea unui noi set de măsuri fiscale se poate schimba cursul acestei evoluții nefavorabile.
”Să nu ajungem în criza este costisitor dar este important deoarece societatea să se construiește pe trei elemente: oameni, economie și capital în ordinea și prioritatea asta! (…) Haideți să oprim inflația. 80% din inflație vine din prețul gazelor. Am identificat cauzele și avem soluțiile pe masă”, a afirmat ministrul Finanțelor.
Banca Națională a prezentat vineri un nou raport asupra ratei inflației, în care prognozează o creștere a indicatorului la 11,2% în al doilea trimestru, adică după expirarea schemelor de ajutor pe energie și de 10,2% în al treilea trimestru.