Distribuție Oltenia le dă o veste bună consumatorilor de energie electrică: în acest an timpul de remediere a deranjamentelor electrice va fi mai scurt cu aproape 10% grație unui sistemului informatic ce permite stabilirea unor rute de deplasare rapide
Distribuție Oltenia și-a dotat personalul și prestatorii cu sute de tablete, ceea ce face posibilă înregistrarea datelor din rețea exclusiv electronic, iar crearea de echipe mixte DEO – prestatori externi și organizarea acestora în teren pentru remedierea deranjamentelor/ efectuarea lucrărilor de mentenanță și modernizare rețea a fost îmbunătățită prin extinderea sistemului informatic MWM.
Pentru consumatorii din Olt, aceste investiții înseamnă realimentarea mai rapidă. ,,Timpul mediu de preluare și remediere a deficiențelor electrice a fost optimizat, rezultând o scădere cu peste 9 % în 2021, comparativ cu 2019, ca efect direct al soluției MWM. Alocarea celei mai apropiate echipe operative de locația unui deranjament, confirmarea în timp real a execuției lucrărilor de remediere și folosirea sistemului MWM în corelație cu harta GIS a rețelei electrice DEO îi ajută pe electricienii operatorului să stabilească ruta optimă de deplasare, să preia rapid deranjamente noi și implicit să reducă timpul în care consumatorii de energie sunt fără energie electrică,, anunță furnizorul de electricitate
De asemenea, va fi redus și numărul de întreruperi accidentale în alimentarea cu energie electrică.