George Simion, după ce Parchetul i-a deschis dosar penal: „Nu mai are cazuri serioase și alege circul mediatic”

118

Co-președintele AUR, George Simion, a declarat marți, 8 februarie, după ce Parchetul General a deschis dosar penal pentru că l-a bruscat în Parlament pe ministrul energiei, Virgil Popescu, că nu este îngrijorat de acest lucru.

Liderul AUR George Simion a avut o primă reacţie după ce Parchetul General s-a autosesizat în cazul agresiunii asupra lui Virgil Popescu din plenul Parlamentului, de ieri.

George Simion nu consideră că fapta sa poate fi încadrată ca ultraj şi spune că procurorii nu au alte treburi serioase de care să se ocupe.

„Probabil Parchetul General nu mai are cazuri serioase în România şi alege să facă circul ăsta mediatic. Eu i-aş întreba pe români dacă consideră că am făcut ceva. Nu mai îmi cer scuze dacă ieri… i-am făcut aşa… (îl bate pe umăr pe un coleg)… Dacă în vreun fel asta este ultraj înseamnă că am luat-o razna cu toţii în această ţară, nu numai noi.”, a spus liderul AUR.

Mai mult decât atât, George Simion susţine că a fost provocat de ministrul Virgil Popescu să îl lovească.

„O să pun pe grupul de presă acum imagini cum el spunea hai, dă!, hai, dă! – şi bine că nu am dat pentru că aş fi fost terminat ca figură politică. (…) Nu ştiu ce preferinţe are domnul ministru, dar aşa cerea, să îl bat”, a explicat Simion.

Acesta şi-a mai exprimat speranţa ca Virgil Popescu va fi demis prin moţiune de cenzură.

„Sper ca PSD să voteze pentru ca acest ministru să fie eliminat. Nu trebuie să-l gireze PSD-ul, dacă are un dram de respect pentru pensionarii pe care zice că îi apără. Nu trebuie să îl crediteze pe acest personaj sinistru care e vinovat pentru facturile duble, triple”, a mai spus Simion.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație au anunţat că au deschis un dosar pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice după incidentul de luni din Parlament, dintre copreşedintele AUR, George Simion, şi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Potrivit ICCJ, procurorii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.