CRIMĂ din GELOZIE. Un bărbat şi-a înjunghiat mortal soţia și a fugit de locul crimei

438

O crimă terifiantă a îngrozit orașul Giurgiu, acolo unde un bărbat și-a înjunghiat mortal soția, iar mai apoi, a părăsit domiciliu. Cea care a alertat autoritățile a fost cumnata femeii, care a declarat că femeia a fost atacată de bărbat. La fața locului au intervenit medicii, dar din păcate, aceștia nu au putut decât să declare decesul.

Scene greu de imaginat au avut loc, joi seara, în municipiul Giurgiu, după ce un bărbat, în vârstă de 45 de ani, şi-a înjunghit mortal soţia.

Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată de către o femeie din oraș cu privire la faptul că o rudă a sa, în vârstă de 35 de ani, a fost înjunghiată de către soț.

Cumnata femeii de 35 de ani este cea care a dat alarma la 112.

După crimă, bărbatul a fugit, însă a fost prins de poliţişti. Din primele informaţii, ar fi vorba despre o crimă din gelozie.

Cei doi ar fi fost despărţiţi, iar femeia venise să îşi ia din lucruri împreună cu cumnata ei.

Bărbatul cuprins de furie a recurs la acest gest şocant. Individul în cauză a fost dus la secţie pentru audieri.

„Joi, ora 20:06, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată de către o femeie din municipiul Giurgiu cu privire la faptul că o rudă a sa a fost înjunghiată de către soț.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind solicitat sprijinul unui echipaj medical SMURD, care a constatat decesul femeii de 35 de ani din municipiul Giurgiu.

La scurt timp, bărbatul de 45 de ani, din municipiul Giurgiu a fost depistat, cercetările fiind preluate către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu”, informează IPJ Giurgiu.

În aceste momente s-a deschis un dosar penal iar individul este reținut preventiv pentru 24 de ore, cu propunerea de arestare preventivă.