Și Școala Poboran Slatina trece în online

203

O altă unitate de învățământ slătineană a luat decizia de a suspenda predarea cu prezență fizică și a trece în online. Decizia este impusă de infectarea a patru cadre nedidactice.

Elevii de la Școala Gimnazială George Poboran Slatina vor învăța săptămâna viitoare de acasă.
,,Consiliul de Administrație al școlii a decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică săptămâna viitoare, 31.01.- 04.02. 2022, ca urmare a faptului că avem patru cadre nedidactice testate pozitiv și nu are cine să asigure curățenia și dezinfectarea. Sunt vaccinați, de aceea am decis să suspendăm 5 zile. Cursurile se vor face online, pe platforma școlii,, a anunțat conducerea unității de învățământ.
La nivelul județului, sunt infectați cu virusul pandemic circa 100 de elevi și circa 50 de cadre didactice și personal nedidactic. Cursurile cu prezență fizică erau ieri suspendate pentru 21 de clase din opt unități de învățământ, cărora li se adaugă azi clasele de la Școala Poboran.