Prima zi de vaccinare anti-covid în Olt pentru vârstele 5-11 ani: ȘAPTE copii imunizați

143

În prima zi de administrare a vaccinului pediatric în România pentru copii cu vârste între 5-11 ani au fost vaccinați anti-Covid19 la nivel național 390 de copii. În Olt, s-au imunizat 7 copii din această categorie de vârstă.

Potrivit CNCAV, în prima zi de vaccinare a copiilor de 5-11 ani cu vaccinul doză pediatrică de la Pfizer au fost imunizați 390 de copii. La nivelul județului Olt, potrivit Direcției de Sănătate Publică, ieri, 26 ianuarie, au fost administrate 7 doze de vaccin pediatric.

Județului Olt i-au fost repartizate în prima etapă 500 de doze de vaccin pediatric.
Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie dacă au cerut doze pediatrice, fiind obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor.
Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile.

Mai multe detalii despre imunizarea în Olt:

Autoritățile dau startul imunizării copiilor împotriva Covid