COD GALBEN de vreme rea. Se-anunță trei zile de ninsori viscolite

619

Sub alerta de Cod Galben, viscol și ninsori însemnate cantitativ sunt Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m.

”În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea redusă. Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.” anunță ANM.

De asemenea, este Cod Galben valabil de duminică dimineață, de la ora 10:00, până în 24 ianuarie, la aceeași oră, de ninsori temporar viscolite, în jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali.

”În intervalul menționat, în jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali, temporar va ninge viscolit, iar la rafală vor fi viteze în general de 50…70 km/h.” anunță ANM.

Ninsori slabe și vânt în general moderat (40…50 km/h) vor fi și în estul Moldovei și al Munteniei și pe arii restrânse în Dobrogea, mai notează meteorologii.