Marian Vanghelie, lovitură din partea DNA

113

DNA a extins lista acuzațiilor în dosarul în care acuzat este și Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5.

Procurorii DNA au anunțat, vineri, că au extins din nou urmărirea penală față de alte șase firme din dosarul Economat în care este cercetat fostul primar Marian Vanghelie.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmării penale față de șase persoane juridice – societăți comerciale cu sediul în municipiul București suspecte de implicare în lanțurile comerciale de fraudare a SC Economat Sector 5, după cum urmează:

– S.C. Dap Team&Partners S.R.L,

– S.C. United Colors Team S.R.L,

– S.C. Miro Best Print S.R.L, 

– S.C. Trade International Industry S.R.L, 

– S.C. Grivin House S.R.L. 

– S.C. Elsys Power S.R.L.

Fiecare dintre societățile comerciale este suspectată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul. 

Reprezentanților legali ai firmelor – persoane juridice – având calitatea de suspect li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” anunță DNA.