GREVĂ în școli AZI. Profesorii nu predau între orele 11.00- 13.00

141

Profesorii și personalul nedidactic din școli vor fi azi în grevă de avertisment. Protestul va dura două ore, iar cadrele didactice care participă la acțiunea de protest nu vor preda ci doar vor supraveghea elevii.

Cadrele didactice, dar și ceilalți salariaţi din învăţământul preuniversitar membri ai  Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” intră azi în grevă de avertisment, între orele 11:00-13:00.

În intervalul de încetare temporară a lucrului, profesorii se vor prezenta la clase, însă nu vor ține orele.

Angajații din învăţământul preuniversitar le cer guvernanților:

  • acordarea de la începutul anului curent a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic);
  • alocarea procentului de 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei;
  • adoptarea unei măsuri legislative reparatorii prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
    acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
  • plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă;
  • suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune.

La nivel național, în 4000 de școli vor opri activitatea 175.000 de angajați.

Aflați ce spune liderul de sindicat din Olt:

Profesorii în grevă de avertisment, elevii în pauză prelungită | Realitatea Oltului