O fată de 13 ani a fost găsită în stare de șoc, într-o pădure, după ce a dispărut din centrul de plasament

1641

O fată de 13 ani dintr-o comună din judeţul Vrancea, aflată în regim de plasament, a fost găsită într-o râpă, în pădure, în stare de panică, după ce a părăsit în mod voluntar locuința unde domiciliază, fără a anunța reprezentantul legal.

Au fost căutări de amploare în județul Vrancea pentru găsirea unei fete de 13 ani, care fugise dintr-un centru de plasament. Minora a fost găsită de oamenii legii într-o râpâ din pădure, la 12 kilometrii de comuna Bârsești. Fata era speriată, dar fără răni fizice.

Polițiștii au aflat unde se află aceasta cu ajutorul GPS-ului de pe telefonul ei. Minora era îmbrăcată subțire și a mers pe albia râului Putna după care a continuat prin pădure.

Polițiștii au condus fata într-un centru de specialitate și fac cercetări pentru a afla ce a făcut-o pe copilă să recurgă la acest gest.