Niciun oltean infectat cu coronavirus nu se mai află de ieri internat în secțiile de Terapie Intensivă de la spitalele oltene, iar numărul celor ce se tratează de virusul pandemic de pe patul de spital a scăzut la 13.
Virusul pandemic a îmbolnăvit până acum nu mai puțin de 26.369 de olteni, dintre care 29 în ultimele 24 de ore. Potrivit autorităților, au reușit până azi să învingă infecția Covid-19 un procent de 96,7% dintre cei care au dat piept cu boala, respectiv 25.508. Numărul celor care și-au pierdut viața este de 738.
În spitalele oltene se mai află internați azi 13 pacienți infectați cu coronavirus, niciunul în secțiile ATI.
Autoritățile ne atenționează însă că deja valul 5 a început să-și facă simțite efectele, prin creșterea din nou a cazurilor de infectări noi. Azi, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a convocat în regim de videoconferinţă reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi pe cei ai spitalelor în vederea pregătirii măsurilor pentru valul 5.
Până azi, 273.329 de olteni s-au vaccinat anti-covid, dintre care peste 29.000 și cu doza a III-a.