Președintele PNL, Florin Cîțu, nu este de acord ca bugetul să treacă fără 7% din PIB pentru investiții, cât era în programul de guvernare. În forma transmisă de Ministerul Finanțelor este prevăzută alocarea a 6,7% din PIB pentru investiții. În replică, președintele PSD Marcel Ciolacu, a spus că este importantă execuția, nu propunerea.
„Florin Cîțu nu este de acord ca bugetul să treacă fără 7% din PIB pentru investiții, cât era în programul de guvernare, în condițiile în care în forma bugetului transmisă de MF, este doar 6,71% din PIB pentru investiții”, au transmis surse din conducerea PNL.
Potrivit surselor citate, președintele PNL nu este de acord nici ca proiectul să treacă fără proiecte locale.
„Pentru acestea trebuie să fie amendamente în Parlament”, au adăugat sursele liberale.
În replică, liderul social-democrat a declarat luni că este importantă execuția, nu propunerea.
„Anul trecut am prins 5,9 la investiții și am închis cu 5,4. Anul asta sunt 6,74, foarte aproape de 7% și, după discuțiile avute cu ministrul Sorin Grindeanu și cu ministrul Finanțelor, veți vedea că anul asta vom depăși 7% pentru investiții.
Contează execuția, nu propunerea.
Anul trecut ne-am propus mult și am obținut puțin.
Vor avea loc discuții pe marginea bugetului.
E nevoie că bugetul să fie adoptat până la finalul anului și cred că acest lucru se va întâmpla”, a declarat Marcel Ciolacu.
Înaintea ședinței de guvern, liderii Coaliției s-au reunit la Palatul Victoria pentru o ultima discuție pe proiectul de buget pentru anul 2022.