Start Sărbătorilor de Iarnă la Scornicești. Deseară se aprinde iluminatul festiv

513

Magia Sărbătorilor de Iarnă va cuprinde și orașul Scornicești. Administrația orașului de pe Plapcea va da drumul iluminatului festiv deseară.

O dată cu sosirea lui Moș Nicolae, orașul Scornicești dă startul Sărbătorilor de Iarnă. Iluminatul festiv se va aprinde deseară, locuitorii fiind invitați de către administrația locală să se bucure cu mic, cu mare.

,,Dragi copii, părinți, bunici! Suntem în ajunul sărbătorilor de iarnă, iar startul îl dă, de fiecare dată, bunul Moș Nicolae. În acest sens, pentru a-l ajuta să ne găsească mult mai ușor, și totodată pentru a îl primi așa cum se cuvine, cu bucurie doresc să vă anunț că duminică – 5 decembrie, seara, în jurul orelor 19.00, vom reaprinde luminile festive din centrul orașului Scornicești și cele din parcul primăriei, pentru a da, oficial, startul acestor minunate sărbători de iarnă. Așadar, cu mic, cu mare, alături de toți cei dragi, îmi doresc să fim și de această dată împreună pentru a ne putea bucura de cea mai frumoasă și așteptată perioadă din an, luna cadourilor, a bunătății și a speranței în mai bine! La mulți ani, cu sănătate și numai bine tuturor!!!,, este invitația lansată de primarul Daniel Tudor.