FOTO/ Bărbat din Drăgănești-Olt, reținut pentru contrabandă. Aducea din Franța, cu mașina, 24 kg de metale prețioase

307

Un bărbat de 38 de ani, din Drăgănești-Olt, a ajuns în arestul IPJ Dolj după ce polițiștii care l-au oprit în trafic i-au găsit în mașină 24 de kg de metale prețioase. Acesta se întorcea din Franța și s-a sustras controlului vamal.

În această dimineaţă, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 38 de ani, din Drăgăneşti Olt, bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă. Acesta avea asupra sa o cantitate impresionantă de metale prețioase, pe care nu o declarase la intrarea în țară.

,,Noaptea trecută, în baza unor informaţii obţinute, poliţiştii de la transporturi au oprit în trafic pe raza Municipiului Orşova, un autoturism condus de bărbatul în cauză. În urma efectuării controlului autovehiculului, poliţiştii au descoperit 24 kg de metale preţioase, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, autoturismul în cauză a fost indisponibilizat de poliţişti. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliţiei transporturi din Craiova pentru continuarea cercetărilor. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în cursul zilei de ieri, bărbatul, revenit din Franţa, ar fi introdus în ţară cantitatea de 24 de kg de metale preţioase, prin sustragere de la controlul vamal.,, anunță IPJ Dolj.

În urma probatoriului administrat de poliţişti sub coordonarea unui procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de contrabandă, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.