Ministrul Chesnoiu pune piciorul în prag: se va lucra pe bază de indicatori de rezultat, cu termene și calendare de implementare

1376

Ministrul Agriculturii, deputatul de Olt Adrian Chesnoiu, pune piciorul în prag și arată că știe ce are de făcut și că agricultura trebuie condusă cu mână forte. Prima măsură dictată este lucrul pe bază de indicatori de rezultat, cu termene și calendare de implementare pentru fiecare program.

,,Nu mai conducem după ureche, nu mai muncim după principiul ”încercare și eroare”! Succesul depinde de stabilirea clară a obiectivelor și existența unor indicatori de performanță care vor reflecta rezultatele noastre. În Ministerul Agriculturii se va lucra pe bază de indicatori de rezultat, cu termene și calendare de implementare pentru fiecare program.Asta a fost de altfel una dintre primele dispoziţiile pe care le-am dat, pentru că nu vreau să mai văd programe fără indicatori de rezultat şi etape de implementare. Managementul instituţional înseamnă să fii organizat, să ştii ce ai de făcut, cine are sarcina, cine trebuie să o realizeze şi care sunt indicatorii de rezultat. Altfel, păţim cum am păţit acum la final de an când am dezangajat aproape 500 de milioane de euro din bugetul Ministerului Agriculturii, iar fermierii nu au avut bani de investiții! Nu e timp de pierdut și nici de încercări eșuate în actul managerial!,, spune ministrul Chesnoiu.
Pentru a reuși în sarcina grea de a readuce pe făgașul normal lucrurile în agricultură, social-democratul se bazează pe sprijinul tuturor celor implicați.
,,Suntem la răscruce de drumuri și agricultura României trebuie condusă spre performanță: de la fermierul mic până la cel mare, de la vegetal până la zootehnie, de la pomicultură până la viticultură, de la piscicultură și acvacultură până la apicultură, toate sectoarele au nevoie de sprijin, pentru ca prin industria alimentară să aducem pe mesele românilor cât mai multe produse agro-alimentare românești! Contez pe sprijinul tuturor celor implicați în agricultura și industria alimentară românească! Împreună vom reuși! Doamne ajută!,, este mesajul ministrului.