Raed Arafat nu va mai lua decizii în contextul pandemiei. Alexandru Rafila vrea să-i taie din atribuții

342

Alexandru Rafila, ministrul propus al Sănătății, a anunțat care vor fi primele măsuri pe care le va adopta în momentul în care va ajunge la cârma instituției. Pe lângă pregătirile pentru valul cinci al pandemiei de coronavirus, deputatul PSD mai vrea să taie din atribuțiile pe care le are Direcția pentru Situații de Urgență (DSU) în propunerea și hotărârea restricțiilor.

Alexandru Rafila a vorbit despre primele decizii pe care le va lua în calitate de ministru al Sănătății.

Profesorul a precizat că structura pe care o conduce Raed Arafat și-a depășit atribuțiile în timpul pandemiei de coronavirus și a intrat peste competențele Ministerului Sănătății, care este instituția ce trebuie să ia decizii în contextul crizei sanitare.

„Ministerul Sănătății a fost puțin implicat. Au mai fost instituții din subordinea ministerului care au fost implicate, dar Ministerul Sănătății este responsabil până la urmă.

Eu cred că se poate discuta și sunt convins că atât doctorul Arafat, cât și ministrul administrației și internelor, cât și primul ministru vor fi garanții unei desfășurări normale a unei colaborări în care cei care iau deciziile și au și responsabilitatea lor trebuie să fie, în mod evident, oamenii din Ministerul Sănătății, structurile Ministerului Sănătății.

Nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil. Chestiunea asta nu se poate. Cel puțin eu nu o accept și e foarte clar că nu pot să accept o astfel de soluție.

Dânșii, în ceea ce privește mutarea pacienților din diverse locuri, transportul, pregătirea unităților de primiri urgențe, tot respectul și aprecierea pentru ceea ce fac sau au făcut, dar politica de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății, a declarat Alexandru Rafila.