FOTO/ Pădure plantată sâmbătă la Slatina

231

O vorba din popor spune ca omul trebuie în viață să planteze măcar un copac. Pentru a-și împlini datoria civică de om, numeroși rotarieni și copii din cadrul  asociațiilor de voluntariat Interact Slatina și RotaKids Slatina au plantat o întreagă pădure, într-o singură zi.

200 de puieți de salcâm, plantați sâmbătă în  cadrul unei acțiuni a rotarienilor slătineni formează de acum înainte „Pădurea Rotary”. Profitând de vremea frumoasă, la acțiune au participat, sub atenta îndrumare a adulților, numeroși copii ce învață importanța acțiunilor de voluntariat în cadrul a două asociații organizate special pentru tineri, sprijinite de rotarieni.

” «Lasă pe Pământ semne ale trecerii tale: un pom, o casă, un copil, prieteni și, atunci când va veni clipa, vei ști că nu ai trecut nepăsător prin viață!». Clubul Rotary Slatina, alături de Clubul Interact Slatina și RotaKids Slatina au plantat împreună „PĂDUREA ROTARY”.  Proiectul, aflat la prima ediție în Slatina, a constat în plantarea a 200 de puieți de salcâm datorită colaborării dintre rotarienii slătinenii și tinerii din cele două cluburi sponsorizate care, cu entuziasm au decis să lase în urma lor pe lângă multe fapte bune, și o pădure pe care intenționează să o îngrijească și să o mărească anual.”, au anunțat rotarienii.

Slătinenilor li s-au alăturat și colegi de la clubul caracalean. Fiecare participant a primit câte o amintire a zilei: o diplomă și o sticluță personalizată cu un mesaj pe care a îngropat-o la rădăcina unui copac plantat.

Proiectul ,,Rotary plantează”, demarat din 2003 la nivel național, își propune ca Pădurea Rotary să numere un milion de copaci. Până în 2019, cluburile Rotary au plantat 212.654 copaci.