Razie în zonele Slatina și Balș, soldată cu peste O SUTĂ de amenzi

495

Peste o sută de șoferi au fost depistați ieri nerespectând regulile rutiere, polițiștii acționând ieri după-amiază în cadrul unei razii organizate pe raza municipiului Slatina, orașului Balș și împrejurimi. Unii dintre conducătorii auto sau rămas și fără permis.

22 de polițiști rutieri, sprijiniți de un specialist din cadrul Registrului Auto Român și 12 luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au acționat ieri în intervalul orar 14:00-22:00, în municipiul Slatina și orașul Balș, precum și în zonele rurale arondate, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile privind circulația pe drumurile publice. Iar amenzile aplicate au trecut de o sută.
,,Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 300 de persoane, fiind controlate și 114 autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 52.175 de lei. Dintre acestea 97 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 3 pentru nerespectarea regulilor privind folosirea aparatelor tahograf în vederea înregistrării timpilor de conducere și odihnă și 2 pentru alte abateri.,, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere, dintre care 4 pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și 9 pentru depășirea limitei de viteză, 14 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni privind conducerea de autovehicule sub influența alcoolului, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.