FOTO/ Incendiu la un spital suport COVID: Doi pacienți au murit carbonizați, alți 18 au fost evacuați

202

Doi pacienţi cu COVID-19 au murit, iar o infirmieră a ajuns la Spitalul de urgenţă Floreasca din Capitală, cu arsuri pe corp, după ce un incendiu a izbucnit joi dimineaţă într-un salon al secţiei de boli infecţioase Movila a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Coșmarul incendiilor din spital ia amploare după ce un alt incendiu a izbucnit joi dimineaţă în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unde erau internați 20 de pacienţi cu COVID-19.

Doi bolnavi, bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani, au murit carbonizaţi, iar o infirmieră a suferit arsuri după ce a încercat să stingă focul. Alţi 15 pacienți au fost evacuaţi, fiind transferaţi în clădirea principală a Spitalului Judeţean, în timp ce trei au refuzat transferul.

Managerul spitalului Movila, Bogdan Nica, a declarat că secția în care s-a produs incendiul de joi dimineață era renovată, instalaţia electrică verificată și existau detectoare de oxigen. Se pare că flăcările s-au aprins în timp ce o infirmieră încerca să îi repună masca unui bolnav de COVID.

„Există o autorizație parțială, a trebuit să refacem documentația […] Am modificat instalația de oxigen, am pus-o pe stocator, nu pe butelii. Bolnavii se tratează cu oxigen pe stocator, cu oxigen lichid, inclusiv în camera respectivă. Nu de la instalația de oxigen se pare că s-a produs nenorocirea, fie de la un pulsoximetru, fie la pat s-a produs o scânteie. O scânteie între pat și parchet, se întâmplă, e un risc asumat. Orice mică scânteie sau spontan se poate aprinde oxigenul. Încerca să îi repună masca unui bolnav foarte agitat, s-a mișcat patul, a apărut o flamă, o colegă a venit cu extinctorul”, a precizat managerul unității medicale.

ISU Prahova îl contrazice pe directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești și transmite că unitatea nu deține autorizație de securitate la incendiu și că a fost amendată în luna februarie pentru că nu avea aceste documente. ISU spune că spitalul a avut autorizații emise în 2010 și în 2014, dar că între timp s-au făcut renovări pentru care nu s-a solicitat autorizație.

„Spitalul a avut o autorizaţie de securitate la incendiu emisă în anul 2010, ulterior a obţinut o altă autorizaţie în anul 2014, între timp au mai fost făcute recompartimentări, modernizări şi schimbări de destinaţie pentru care nu s-a solicitat autorizaţie de securitate la incendiu.

În luna februarie a.c., Secţia de Boli Infecţioase a fost verificată şi sancţionată contravenţional cu amendă 10.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu”, precizează ISU Prahova.

 Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești au deschis un dosar penal și fac cercetări cu privire la incendiul izbucnit. Anchetatorii fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.

Incidentul are loc la mai puțin de o lună și jumătate de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, în care au murit 7 pacienți. Este a patra tragedie în mai puțin de un an, după incendiile de la Piatra Neamț și Institutul „Matei Balș”.