Deputatul Florin Barbu: Am votat azi scăderea TVA-ului pentru lemnele de foc de la 19% la 5%

242

Scăderea TVA-ului la lemnele de foc necesare încălzirii locuințelor în sezonul rece, amendament la o lege depusă în 2018, a trecut de Camera Deputaților. Printre votanți se numără și deputatul de Olt Florin Barbu. La categoria lemne de foc sunt incluse orice tip de masă lemnoasă livrabilă sub forma de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau alte forme similare ce se încadrează la codurile prevăzute de lege.

Legea care stabilește o cotă redusă de 5% pentru lemnele de foc necesare încălzirii locuințelor în sezonul rece a trecut azi de deputați, aceasta fiind  importantă în actualul context în care prețurile la energie electrică, la gaze naturale și la lemne de foc au crescut foarte mult și încă mii de școli, dispensare, primării și alte instituții folosesc lemnul ca resursă energetică principală în sezonul rece. Printre votanți se numără și social-democratul Florin Barbu.

,,Un ajutor, în prag de iarnă pentru cetățenii care locuiesc în mediul rural și se încălzesc cu lemne. Am votat, azi, în Camera Deputaților, scăderea TVA-ului pentru lemnele de foc de la 19% la 5%. Proiectul legislativ va merge, apoi, la promulgare la președintele Iohannis. La audiente, foarte mulți olteni, dar și primari mi-au semnalat ca prețul lemnelor de foc a crescut foarte mult și că nu vot avea cu ce să plătească.Așa că, în această iarnă, nu vor rămâne fără căldură nici școlile, nici dispensarele sau primăriile, dar nici pensionarii sau familiile numeroase din mediul rural!,, declară deputatul Florin Barbu.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis