Zeci de copii români erau obligați de adulți, uneori chiar propiii lor părinți, să fure și să-i tâlhărească în special pe bătrânii care scoteau bani de la bancomate, în Spania. În total, 200 de persoane ar fi căzut victime, în ultimele luni, ale acestei rețele care opera prin intermediul minorilor.
Zece luni de anchetă, polițiști din mai multe țări europene implicați, zeci de arestați și zeci de copii plasati sub protecția autorităților.
Toate, pentru distrugerea unei rețele de români, care acționa în Spania și care transformase minorii în tâlhari. În momentul în care poliția din Madrid a încheiat cercetările, ofițerii aveau să descopere că rețeaua românilor acționase în trecut în aproape tot vestul Europei.
Rețeaua era condusă de români și acționa în orașe turistice precum Barcelona, Toledo, Valencia, Sevilla ori Ciudad Real. Pentru a nu fi descoperiți, membrii rețelei schimbau adesea locurile în care acționau și „roteau” minorii trimiși la furat, pentru a nu fi recunoscuți.
Investigația a început în luna decembrie a anului trecut, când agenții au observat în Comunitatea Madrid o creștere a numărului de plângeri depuse de persoane în vârstă pentru jafuri și furturi de la bancomate. Polițiștii au constatat că faptele aveau un tipar comun, ceea ce i-a făcut să creadă că ar putea fi vorba despre aceiași autori.
Din cercetări a reieșit că ar fi existat peste 20 de adulți, din cel puțin 5 familii sau clanuri, înrudiți între ei, poziționați ierarhic, care ar fi exploatat mai mult 30 de minori, de vârste diferite, instruiți special pentru comiterea faptelor.
Copiii nu mergeau la școală și își petreceau tot timpul pentru a obține bani pentru adulți. Aceștia îi transportau în locul ales și rămâneau în zonă, supraveghindu-le acțiunile. Nu de puține ori, foloseau violența și îi intimidau, pentru a-i determina să comită infracțiunile.
Ignorați complet de familii, copiii rătăceau mai mult de 12 ore pe zi pe străzi sau ajungeau prin diferitele secții de poliție sau centre pentru minori.
În unele cazuri de tâlhărie, minorii au folosit forța fizică, în altele, le atrageau atenția victimelor și le hărțuiau, timp în care alți minori comiteau furtul.
Polițiștii au descoperit pe rețelele sociale videoclipuri în care minorii s-ar fi lăudat că fură, explicând cum procedează și chiar înregistrându-se în timp ce comit faptele, iar în altele, aceștia ar fi afișat bani, telefoane mobile sau ceasuri, în timp ce dansează sau se filmează în vecinătatea bancomatelor.
37 de copii români au ajuns în cele din urmă într-un centru de asistență din Madrid, iar cei care îi obligau să fure au fost arestați, informează Poliția Română, care a colaborat în acest dosar cu autoritățile spaniole.
În majoritatea cazurilor, minorii nu au răspundere penală având sub 14 ani, precizează Poliția Română.
În cauză, 26 de persoane au fost arestate, după un raid efectuat la 13 octombrie, la care au participat aproape o sută de agenți. Cinci locuințe situate în Getafe și Fuenlabrada au fost percheziționate. Au fost găsiți bani lichizi, mai multe ceasuri de lux, telefoane mobile și diverse documente care sunt analizate de anchetatori.
Cinci dintre cele 26 de persoane arestate au fost trimise la închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în scopul exploatării infracționale, aderare la o organizație criminală și infracțiuni împotriva drepturilor și obligațiilor familiale.