Iohannis convoacă astăzi o ședință de urgență pentru instituirea unor restricții. Românii află azi dacă intră din nou în lockdown

191

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, în cea mai neagră zi de la începutul pandemiei, că a convocat pentru miercuri o ședință cu responsabilii de gestionarea pandemiei pentru a decide restricții suplimentare.

Președintele Klaus Iohannis spune că, în contextul crizei sanitare în valul 4 al pandemiei Covid-19, a convocat o ședință, pentru miercuri, cu responsabilii guvernamentali, pentru a institui „măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”.

„Sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă, fie că vorbim de certificatul verde, fie alte măsuri care să reducă mobilitatea și interacțiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma și aplica, indiferent cât de nepopulare ar părea”, a precizat Klaus Iohannis.

Discuțiile vin în contextul în care președintele a recunoscut că valul patru al pandemiei a fost pregătit deficitar. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 18.863 de noi infectări.

Principalele declarații ale președintelui:

„18.863. nu este un simplu număr, sunt 18863 de inimi de români care de astăzi bat cu teama de necunoscut. Fiecare dintre ei cu familii și oameni dragi care poate au luat și ei boala.

574. Nu este un simplu număr, sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată fiindcă au pierdut lupta cu acest virus ucigaș. Oameni care visau, își făceau planuri de viitor, lasă acum în urmă lacrimi și disperarea celor care le plâng moartea. Oameni care îi pierd pe cei care îi iubesc fără să mai apuce să își ia rămas bun, care îngroapă acum alături de cei dragi și o parte din sufletul lor.

1805. Nu este un simplu număr. Sunt oameni care luptă pentru fiecare gură de aer.

Toate acestea sunt doar raportările zilei de astăzi. În realitate, sunt milioane de români afectați, cu viețile schimbate, de multe ori ireversibil din cauza acestei pandemii.

Spitale arhipline, secții de ATI care nu mai fac față, medici epuizați.

Acest coșmar ne arată din păcate că din păcate valul 4 este mult mai pesimist.

Campania de vaccinare s-a mișcat mult prea lent.

Pregătirile au fost deficitare.

Acum ceea ce mai contează este să reușim să depășim această cumpănă.

Cifrele confirmă că nu s-a făcut ceea ce a trebuit până acum.

Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii pentru instituirea unor măsuri mai restrictive, singurele care mai pot diminua răspândirea infectărilor.

Orice alte teme trec în plan secund, nimic nu este mai presus de viață.

Medicii din spitalele noastre duc o luptă epuizantă pentru viață.

Am solicitat ajutor extern și suntem recunoscători tuturor statelor care ne vin în sprijin.

Vaccinarea este singura soluție care vedem că funcționează în toate statele în care pandemia a fost redusă.

Vaccinurile anti-COVID sunt sigure și eficiente la fel cum și formele severe și decesele sunt reale și dramatice.

Conspirațiile și teoriile fake news fac extrem de mult rău celor încurajați să refuze tocmai soluția care le-ar salva viața.

Sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă, fie că vorbim de certificatul verde, fie alte măsuri care să reducă mobilitatea și interacțiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma și aplica, indiferent cât de nepopulare ar părea.

Dragi români, știu că este foarte greu, dar nu vă pierdeți speranța. Am fost solidari, am trecut cu bine peste cele mai cumplite încercări. O putem face și acum. Vaccinați-vă, purtați mască, evitați aglomerațiile, păstrați distanța socială cât mai mult timp posibil. Suntem în al 12-lea cea. Să ne protejăm și să salvăm viețile celor apropiați.

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate tuturor”, a transmis Iohannis.

La ședință vor participa prim-ministrul Florin Cîțu, ministrul interimar al Sănătății – Cseke Attila, ministrul Afacerilor Interne – Lucian Bode, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență – Raed Arafat și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.