FOTO/VIDEO- Percheziții în Olt pentru trafic de dorguri de risc. 25 de persoane audiate la SCCO Olt

665
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, au efectuat azi 4 percheziții domiciliare, în județele Olt și Dolj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc pentru consum propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Mascații au descins azi în Olt la Slatina, Curtișoara și localitatea doljeană Leu într-un dosar de trafic de droguri de risc.
,,Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, trei bărbați ar fi comercializat droguri și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în județul Olt. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 pungi ce conțin material vegetal uscat, de aproximativ 150 de grame, 36.000 de lei, un pistol cu bile din plastic și un cântar electronic. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.,, transmite IPJ Olt.

 

25 de persoane vor fi conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii.