Vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani ar putea începe în România în decembrie

128

Vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 ar putea începe din luna decembrie, conform declarațiilor lui Valeriu Gheorghiță. Vaccinul anti-COVID de la Pfizer va fi autorizat în curând în Europa pentru cei cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, astfel, potrivit unor studii ar avea o eficiență de 100%. Totodată, coordonatorul campaniei de vaccinare a declarat că imediat ce compania Pfizer primește aprobarea, în România se va da drumul imunizării.

Autorizarea pentru Europa a vaccinului anti-COVID pentru grupa de vârstă 5-11 ani de la Pfizer/BioNTech e așteptată la sfârşitul lunii octombrie ori începutul lunii noiembrie. Astfel, potrivit medicului Valeriu Gheorghiță primele doze pentru această categorie de vârstă vor ajunge în România în decembrie.

„Cum imediat după obținerea unei autorizări, România a dat drumul vaccinării pentru grupa de vârstă vizată sau cu vaccinul aprobat, ar putea însemna că înainte de sfârșitul anului, copiii de 5-11 ani vor avea „verde” la vaccinarea anti-COVID la noi în țară”, a spus președintele CNCAV în cadrul unei emisiuni TV.

Medicul a precizat că este un alt tip de dozaj, 10 microgame, care se administrează tot la trei săptămâni şi sunt 10 doze de vaccin într-un flacon.

„Pentru 2022 avem contractate 1,2 milioane de doze. Înseamnă un număr suficient pentru a avea cel puţin 50% din 1,2 milioane de copii vaccinaţi cu schemă completă”, a adăugat medicul.

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România a explicat că acest val de coronavirus este mult mai periculos decât ne-am fi așteptat și că se propagă mult mai rapid decât era estimat iniţial de către specialiști.

Președintele CNCAV a subliniat importanţa vaccinării „în mod deosebit a adulţilor”, dar a insistat şi asupra importanţei respectării regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.