Se caută dentiști și asistenți medicali la cabinetele școlare din Slatina

987

Direcția de Protecția si Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Slatina, în subordinea căreia se află și cabinetele medicale școlare, încearcă se remedieze probleme personalului insuficient din acestea. Instituția a scos la concurs 6 posturi de medici dentiști și asistenți medicali debutanți.

Direcția de Asistență Socială Slatina organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a trei posturi de medic dentist și 3 de asistent medical debutant.
Pentru posturile de stomatologi se cer: studii superioare în domeniul medicină stomatologică, avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei, vechimea în specialitatea studiilor necesară exercitării funcției -12 luni, în timp ce asistenții trebuie să aibă studii postliceale sanitare absolvite în specialitatea medicină generală.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 20 octombrie -termenul limită pentru depunerea dosarelor, 1 noiembrie -proba scrisă, 5 noiembrie – proba interviu.
Rețeaua de cabinete medicale școlare din Slatina cuprinde 7 cabinete stomatologice, la : Colegiul Ion Minulescu, Colegiul Radu Greceanu, Liceul Teoretic Nicolae Titulescu, Liceul Alexe Marin, Școala Gimnazială Eugen Ionescu, Școala Gimnazială nr.1 și Școala Gimnazială George Poboran. Acestora și se adaugă 25 de cabinete medicale la școli și grădinițe din municipiu.