Un român a murit de Covid la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore

87

Un român a murit la fiecare opt minute în ultimele 24 de ore, din cauza Covid-19, transmit autoritățile, într-un nou apel la vaccinare către români. Conform unei postări pe pagina de Facebook RO Vaccinare, dintre cei 184 de români decedați, 170, adică 92%, erau nevaccinați. De asemenea, în secțiile ATI, în stare gravă, se află și 20 de minori.

Comitetul de Vaccinare a transmis, sâmbătă seară, pe pagina de Facebook, un mesaj despre pandemia COVID-19 aflată în plin val patru. Mesajul a fost publicat în timpul protestului anti-restricții și anti-vaccin din Piața Victoriei la care au participat 15.000 de persoane.

Pe pagina RO-Vaccinare se menționează că ”sute de medici luptă pentru salvarea unor pacienți cu forme severe de COVID-19”, precizându-se că ”un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore”.

”În aceste momente, cu aceeaşi credinţă, sute de medici luptă pentru salvarea vieţilor unor pacienţi cu forme severe de COVID-19. Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore, tot din cauza COVID-19 (184 de pacienţi decedaţi). Din cei 184 de pacienţi decedaţi, 170 erau nevaccinaţi (92%)”, a transmis, sâmbătă seară, CNCAV.

RO Vaccinare a făcut și o listă cu motive pentru care vaccinarea este importantă.

„Vaccinarea este cea mai sigură modalitate de a ajuta sistemul imunitar să dezvolte protecție împotriva virusului (SARS COV-2) care cauzează COVID-19.
✅ Prin vaccinare împotriva COVID-19:
– se reduce riscul de infectare;
– se reduce riscul de transmitere a virusului;
– se reduce considerabil riscul de spitalizare;
– se reduce considerabil riscul de deces”, transmite RO Vaccinare.