Şcolile ar putea rămâne deschise și după atingerea pragului de 6/ 1000

196

Şcolile ar putea rămâne deschise și după atingerea pragului de incidență de șase cazuri de COVID la mia de locuitori. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, astăzi, că va purta discuții cu toți cei îndreptățiți să se pronunțe înainte să semneze modificarea ordinului care reglementează funcționarea școlilor în pandemie. O decizie va fi luată până vineri.

Întrebat dacă ar fi de acord cu menţinerea şcolilor deschise în Capitală şi după depăşirea pragului de infectare de 6 la o mie de locuitori, în condiţiile în care Bucureştiul se apropie de acest prag, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a răspuns că nu s-a luat o decizie în acest sens, arătând că numai în cursul zilei de marţi la Minister au fost primite sute de propuneri, unele care pledează pentru trecea la învăţământul online, altele care cer menţinerea deschisă a şcolilor.

„Vom vedea. Sunt foarte multe propuneri. Colegii mei au centralizat la Ministerul Educaţiei petiţiile primite astăzi (marţi): 183 de petiţii, părinţi, profesori, pentru trecerea şcolii în online, 175 de petiţii pentru păstrarea şcolilor deschise cu prezenţă fizică. 183 de un fel, 175 invers. Nu o să decidem în funcţie de diferenţa asta, spuneam doar că sunt foarte multe propuneri antagonice. Unii vor să se închidă odată cu atingerea pragului de 6 la mie, sunt foarte speriaţi – îmi cer scuze, sunt speriaţi de mersul la şcoală, dar nu au niciun fel de problemă să meargă în mall-uri sau în alte locuri – iar alţii vor să rămână deschisă şi peste 6 la mie”, a declarat ministrul Educaţiei, marţi seară.

Ministrul a ţinut să menţioneze că cel puţin 200 dintre cele 350 de petiţii primite marţi la minister „denotă o lipsă de educaţie, un respect minim la nivel uman”, el afirmând că sunt petiţii care conţin injurii.

„Acum ne întrebăm cu toții cum am ales această limită de 6/1000. Ne-am bazat pe opiniile epidemiologilor, bineînțeles, dar vă fac o mărturisire: în momentul în care s-a stabilit acel prag, multă lume era convinsă că nu vom mai atinge niciodată o asemenea incidență”, a declarat Cîmpeanu.

El a afirmat că este nevie de „identificarea acelui numitor comun” care este în favoarea elevilor atât în ceea de priveşte educaţia, cât şi în ceea ce priveşte sănătatea.

„Regula de acum e că vineri se atinge incidența de 6/1000, toate școlile vor intra online de săptămâna viitoare. Dacă până vineri se va consolida un numitor comun bazat în primul rând pe experiența celor cu competențe medicale, mai puțin contează ce ne dorim noi, cei din domeniul Educației. Opţiunea mea este de susţinere a şcolii. Am argumentat de ce pierderile sunt imense şi sunt foarte greu de recuperat, uneori nu pot fi recuperate. (…) Evident că pledez pentru şcoală cu prezenţă fizică, atât cât se poate, fără a pune în pericol major starea de sănătate a elevilor şi cadrelor didactice”, a adăugat ministrul, întrebat cum va pleda, în calitate de părinte, cadru didactic şi ministru.