Numărul oltenilor confirmați zilnic ca fiind infectați cu SARS-COV2 continuă să se mențină extrem de ridicat. Cu doar 10 excepții, avem cazuri COVID în toate localitățile din județ. Cele mai mari rate de infectare se înregistrează la Cezieni și Studina unde incidența cumulată depășește opt cazuri la mia de locuitori. Aici, autoritățile au dispus instituirea carantinei totale pentru două săptămâni și, respectiv, pe timp de noapte, pe durată nedeterminată.