Ieri, timp de șase ore, poliţiştii Serviciului Rutier Olt şi cei ai structurilor rutiere și de ordine publică din cinci județe, ajutați de mascați, au acționat, în sistem integrat, sub coordonarea Direcției Rutiere, pe drumurile publice din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În cadrul acțiunii au fost implicați peste 80 de polițiști olteni, în spijinul acestora venind și polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Argeș, Vâlcea, Dolj și Teleorman.  Ei au tras pe dreapta peste 1000 de șoferi, foarte mulți dintre ei fiind sancționați. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproape 200.000 lei.