Un elev de 14 ani de la Liceul „Atanasie Marinescu”, din orașul Lipova, a fost lovit, luni, în repetate rânduri de trei colegi în sala de cursuri. Întreaga scenă violentă a fost filmată, iar familia băiatului a mers cu imaginile la poliție și a depus plângere. Poliţiştii arădeni au anunțat astăzi că au deschis dosar penal și continuă să ancheteze cazul
La doar o săptămână de la începerea şcolii, deja se numără violenţele între elevi. Un băiețel de la o școală din Arad a fost victima unui abuz extrem din partea celorlalți elevi, care l-au bătut cu pumnii și cu picioarele, în timp ce colegii filmau și îi încurajau pe agresori.
Cei trei elevi care l-au agresat pe copil au între 13 şi 15 ani. Părinţii victimei au postat filmarea pe Facebook.
Ei au susţinut că fiul lor a fost bătut pentru că nu ar fi vrut să închidă uşa clasei. În imaginile surprinse, se vede cum, înainte să înceapă bătaia, un băiat îi cere unui coleg, care stătea în bancă, să se ridice în picioare, apoi îl împinge şi îl loveşte cu pumnii.
Copilul se apără, moment în care alți doi colegi se năpustesc asupra lui și îl lovesc cu picioarele şi pumnii, în timp ce alţii încurajează bătaia.
„Din cercetări a reieşit că, la o unitate de învăţământ preuniversitar din localitatea Lipova, trei minori cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani ar fi agresat un alt minor în vârstă de 14 ani, provocându-i leziuni la nivelul capului, abdomenului şi membrelor inferioare. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta şi luarea măsurilor legale”, a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Marius Gondor, a declarat că la nivelul şcolii s-a înfiinţat o comisie şi va avea loc o cercetare disciplinară.