O săptămână cu mișcare și competiții sportive la Caracal

299

Municipiul Caracal se numără printre cele 22 de localități din țară și cele 2473 de orașe din 47 de țări înscrise în campania ce încurajează autoritățile locale europene să introducă şi să promoveze măsuri de transport sustenabile şi să invite cetățenii să încerce alternative la mersul cu maşina. În cel de-al doilea municipiu al Oltului vor fi organziate numeroase acțiuni ce încurajează mișcarea și sportul în Săptămâna Mobilității Europene.

Mișcare în aer liber, competiții de box, skandenberg, atletism, baschet, handbal, ciclism, powerlifting și chiar dansuri oltenești a inclus administrația caracaleană în programul Săptămânii Europene a Mobilității.
,,Între 16 – 22 septembrie, Primăria Municipiului Caracal organizează „Săptămâna Mobilității Europene”, un îndemn la mișcare și recreere. Pe parcursul a șapte zile, în locații reprezentative pentru comunitatea caracaleană, parcul „Constantin Poroineanu”, Sala Polivalentă și platoul din fața Primăriei, sunt invitați toți caracalenii pentru a se bucura împreună de multe activități pe care le-au pregătit organizatorii.,, a anunțat Primăria Caracal.
Tema din acest an a campaniei este “Siguranță și sănătate prin mobilitate durabilă”. Campania se adresează tuturor autorităților locale, instituțiilor de învățământ, întreprinderi și organizații neguvernamentale(ONG-uri)

Program: