VIDEO/ Impact mortal. Un om a murit și doi au fost răniţi după coliziunea frontală dintre două mașini

289
Imagine cu rol ilustrativ

Un accident rutier soldat cu un mort şi doi răniţi a avut loc, duminică, pe DN 6 Craiova – Caracal, între localităţile Coşoveni şi Leu din judeţul Dolj. Echipele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru femeia de 52 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 48 de ani din Caracal, fiind declarat decesul.

O femeie în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața și alte două persoane au fost rănite, după un accident rutier petrecut duminică pe DN 6 Craiova – Caracal, între localităţile Coşoveni şi Leu din judeţul Dolj.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Cerăt, în afară localității Coșoveni, din direcția Craiova către Caracal, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe sensul opus de mers de un bărbat de 48 de ani, din Caracal.
Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 48 de ani, a fost proiectat într-un parapet metalic, răsturnându-se ulterior în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, conducătorii celor 2 autoturisme au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Din păcate, în urma accidentului, o femeie de 52 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 48 de ani, a decedat la fața locului.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului.