Salvatorii olteni au marcat împlinirea a 173 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, când pompierii militari au sărit în apărarea revoluționarilor pașoptiști, printr-o serie de manifestări. Acestea au debutat cu o ceremonie și s-au desfășurat pe platoul din fața Prefecturii Olt. În cadrul acestora, toți cei interesați au putut afla informații legate de această nobilă profesie, iar o parte dintre angajații instituției au fost felicitați sau înaintați în grad.