Valul IV Covid continuă să înregistreze și decese în rândul persoanelor infectate din județul Olt. Azi, autoritățile au raportat decesul cu numărul 394 de la debutul pandemiei.
Decesul nr. 394: O persoana de sex feminin, în vârstă de 83 ani, din mediul urban
Femeia s-a prezentat pe 2 septembrie la Spitalul Orășenesc Balș cu stare generală alterată, i s-a recoltat un test rapid, cu rezultat pozitiv pentru infecția Covid-19, fiind transferată la Spitalul Municipal Caracal, unde a survenit decesul azi.
Comorbidități : sechele AVC, insuficiență renală cronică acutizată, fibrilație atrială cu alură ventriculară rapidă
Cauze deces: Stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută protezată mecanic, bronhopneumonie, infecție Covid-19
În acest moment, la spitalele din județ sunt internate 59 de persoane infectate cu Covid-19, dintre care 5 sunt la Terapie Intensivă.