Caz incredibil! Fetiță, în vârstă de 3 ani, dată în judecată de primărie

110

Caz incredibil! O fetiţă de trei ani este chemată în judecată de primăria Cluj, reclamată pentru că ar fi stat abuziv într-o locuinţă socială. Ca absurdul să fie complet, copilul, care nu e nici măcar la grădiniţă, are de plătit şi chiria retroactiv.

La vârsta la care ar trebui să se joace cu păpușile și să se bucure de copilărie, Lara este târâtă prin tribunale alături de tatăl său. Fetița în vârstă de trei ani și tatăl său sunt așteptați în cursul zilei de miercuri în sala de judecată, pentru un proces cu Primăria Cluj-Napoca. Copila este reclamată de primărie că ar fi stat abuziv într-un apartament dintr-o locuință modulară.

Necazul familiei a început în 2019. Atunci, fetița avea abia un an. Locuiau într-o cămăruţă cât o debara primită de la primărie, dar pentru că locuința era insalubră și plină de șobolani, tatăl, speriat, a strâns repede lucrurile şi a decis să plece. S-au mutat într-un apartament dintr-o casă modulară. O locuinţă aflată tot în grija primăriei. Un an mai târziu, autorităţile i-au trimis un ordin de evacuare.

Chiar dacă bărbatul a predat cheile imediat, cei din primărie au continuat procesul și pentru ca absurdul să fie complet, primăria cere şi daune. Lara, deşi n-a ajuns la grădiniţă, are deja o datorie către stat.

În acelaşi proces, primăria cere ca fetiţa împreună cu tatăl ei să plătească 24 de lei pentru fiecare lună petrecută într-o astfel de locuinţă. Acest lucru înseamnă că încă de la vârsta de 3 ani, copilul are o datorie către stat de cel puţin 100 de lei.