Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă a anunţat în această dimineață că peste 70 de copii cu coronavirus sunt internaţi în spital pe secțiile ATI. Cei cu forme severe provin din familii care nu s-au vaccinat, mamele cu care sunt internaţi fiind infectate.
Ioana Mihăilă a anunțat în această dimineață că situația răspândirii infecției COVID-19 la copii este îngrijorătoare. Mai mult, potrivit ministrului Sănătății, ieri, mai bine de 70 de copii se aflau internați la Terapie Intensivă.
“Ieri (marți-n.red.), numărul de copii raportat în secțiile de Terapie Intensivă depășea 70”, a precizat Ioana Mihăilă, întrebată în cadrul unei conferințe de presă despre numărul de copii internați la ATI din cauza Covid-19.
Ministrul a precizat că unii dintre ei au forme severe și provin din familii nevaccinate.
”Sunt peste 70 de copii cu infecţii cu coronavirus internaţi, unii sunt ventilaţi, alţii cu forme moderate, alţii cu forme uşoare. Copiii internaţi pe ATI provin din familii nevaccinate. Inclusiv de bebeluşi internaţi cu mamele pozitive nevaccinate”, a adăugat ministrul.
Potrivit acesteia, tulpina Delta, care este mult mai contagioasă, afectează copiii, unii ajungând să dezvolte chiar forme severe ale bolii, spre deosebire de valurile anterioare ale pandemiei când erau predominante alte tulpini ale bolii.