Membrii unei grupări infracționale au câștigat aproximativ trei milioane de euro după ce au obligat zeci de tinere să se prostitueze în țară și în străinătate. Fetele proveneau din medii defavorizate, erau sărace și nu aveau educație, ele fiind înșelate prin metoda loverboy. Procurorii care au anchetat cazul au reținut 13 persoane și au confiscat mașini de lux, laptopuri și sume uriașe de bani.
Poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT au reţinut, pentru 24 de ore, 13 persoane bănuite de proxenetism și spălare de bani, după ce ar fi recrutat, transportat și găzduit (în România și în străinătate-Germania, Anglia, Scoția, Danemarca, Țările de jos, Austria și Elveția), în scopul obligării la practicarea prostituției, peste 40 de tinere.
Fetele ar fi fost recrutate din România prin metoda „loverboy”, transportate, găzduite și, ulterior, determinate prin amenințări și violențe să practice prostituția în diferite imobile din București, precum și în cluburi sau bordeluri din țările vestice, în folosul material al membrilor grupului infracțional organizat, precizează IGPR.
”Profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimelor, persoanele bănuite ar fi exploatat sexual tinerele, fără a ţine cont de deteriorarea continuă a stării de sănătate a acestora, ajungându-se la o stare de aservire totală faţă de traficanţi, iar, pentru a supraveghea mai ușor activitatea de exploatare, au luat măsura cazării acestora la locuințele persoanelor bănuite”, mai arată comunicatul IGPR.
Au fost solicitate 3 ordine europene de anchetă autorităților germane, efectuându-se, totodată, un schimb permanent de informații de interes polițienesc, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, cu structurilor de aplicare a legii din Germania și Țările de Jos (Olanda).
”În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite mijloace materiale de probă și au fost ridicați 38.920 de euro, 160 UKP, 56.104 lei, susceptbili a proveni din activități ilicite, în numerar.
De asemenea, au fost ridicate 13 autoturisme de lux, 81 de telefoane mobile, 76 de laptopuri noi, 6 spații de memorie (carduri, stick), 3 tablete, înscrisuri bancare și contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile, urmând a fi indisponibilizate și sumele deținute în conturile bancare”, continuă comunicatul.
Au fost citate sau aduse cu mandat, în vederea audierii, 51 de persoane. S-a dispus, pe bază de ordonanță, reținerea a 13 persoane bănuite de constituire/aderare la un grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani.
Cele 13 persoane urmează a fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
La acțiune, au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Cercetările sunt continuate, pentru documentarea activității infracționale.