Zeci de copii din Balș care frecventează cercurile de la Palatul Copiilor ,,Adrian Băran” au participat la o întâlnire cu jandarmii olteni, în cadrul proiectului ,,Vacanță în Siguranță”. Ei au aflat de la oamenii în uniformă cum să reacționeze când sunt agresați fizic sau verbal, la școală, acasă, pe stradă sau în mediul rual. Jandarmii i-au învățat pe cei mici în ce condiții pot suna la numărul unic de urgență și cum să nu cadă, în mediul online, victime ale unor adulți.