Deputatul Marius Iancu: Prețurile au luat foc în România și nu din cauza caniculei!

108

Tindem să avem cel mai scăzut nivel de trai din Europa, dacă guvernanții nu se vor trezi, iar Cîțu nu va deschide larg ochii să vadă că lucrurile nu merg bine așa cum le prezintă el. O analiză bine documentată despre ce înseamnă să trăiești în România în vremurile de azi face azi deputatul de Olt Marius Iancu pe pagina sa de socializare, social-democratul arătând că la capitolul prețuri mari și salarii mici le luăm fața multor ,,frați” europeni.

,,România traiului scump” este prezentată azi oltenilor de către parlamentarul PSD de Olt Marius Iancu, deputatul prezentând situația în care se află românii comparativ cu ceilalți europeni în ce privește prețul la utilități, alimente, îmbrăcăminte, transport ori salarii, într-un cuvânt nivelul de trai deloc unul de top așa cum se laudă guvernanții.

,,Prețurile au luat foc în România și nu din cauza caniculei, ci a proastei guvernări PNL–USR! În timp ce Cîțu, Barna, Drula și toți ai lor ne servesc aroganță și nesimțire cât cuprinde, românii nu mai servesc nimic pentru că nu mai au cu ce sa plătească!

Prețul energiei electrice a fost, în luna iulie, de 462 lei/ MWh, cel mai mare preț la energie înregistrat vreodată în România, de două ori și jumătate mai mare decât acum un an! Iar din septembrie, pretul energiei electrice va crește din nou…cu 21%!

Cu toate acestea, conform datelor Eurostat, România se află pe ultimele locuri ca salarii. Salariul mediu anual, al unui cuplu, fără copii este de 16.990 euro, în timp ce în Ungaria este de 18.976 euro, în Polonia – 20.809 euro, în Grecia- 34.162 euro, în Italia ‘ 42.925 euro, Spania – 42 489 euro, Franța – 55.535 euro sau Germania- 63.661 euro.

Când vine vorba de preturi, mulțumită viziunii de guvernare a lui Florin  Cîțu, îi întrecem pe mulți. Românii plătesc mai mult decât ungurii, turcii, sârbii sau cehii pentru lapte și ouă, la carne plătim mai mult chiar și decât polonezii, iar cazarea și o  masă la restaurant e mai scumpă la noi decât în zonele turistice din Turcia, Grecia, Bulgaria sau Ungaria. Și hainele sunt mai scumpe în România decât în Ungaria sau Turcia, iar pentru servicii și transport plătim mai mult decât bulgarii, sârbii, turcii sau albanezii.

Iar din toamnă, îi vom întrece și pe alții pentru că penelistii și useristii conduși de Cîțu și Barna vor să ducă România pe primele locuri în Europa în topurile celor mai mici salarii, celor mai mari prețuri și a celui mai scăzut nivel de trai. Vorba lui Cîțu: LUCRURILE MERG BINE ȘI ROMÂNII SUNT FERICIȚI!”, a postat deputatul Iancu pe pagina sa de socializare.