Moștenire trasată cu furca și coada sapei la Văleni

222

Doi tineri din Văleni și-au bătut crunt unchiul cu furca și coada sapei, până ce l-au băgat în spital. Nemulțumirea dintre ei este legată de o moștenire, alcoolul amplificând cearta.

Doi tineri, de 21 de ani, respectiv 29 de ani, din comuna Văleni, au ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt ieri, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Aceștia  și-au bătut unchiul, în vârstă de 52 de ani, cu o furcă și o coadă de sapă, dar și cu pumnii și picioarele. Bărbatul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Potrivit anchetatorilor, fapta a fost comisă în noaptea de marți spre miercuri, pe fondul consumului de alcool, neînțelegerile dintre ei fiind legate de o moștenire.

Tribunalul Olt a decis ieri arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor, cu reținerea faptei agravante de violență domestică în familie.