VIDEO/ Vijelia a lovit în Slatina și satul Bircii. Pompierii intervin pentru îndepăratrea elementelor de acoperiș smulse de vânt și copaci doborâți

1214

Sub atenționare de vijelii imediate, averse de scurtă durată și grindină județul Olt a fost lovit de vântul puternic. Vijelia a produs efecte în Slatina și satul scorniceștean Bircii. Pompierii intervin de mai bine de o jumătate de oră.

Pompierii olteni au intervenit în această seară pentru îndepărtarea efectelor produse de vânt, în Slatina, pe străzile Tudor Vladimirescu, Cuza Vodă și Dorobanți și în satul Bircii aparținând de orașul Scornicești.

,,Pe strada Tudor Vladimirescu se lucrează pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil. În acest moment, în zonă pot circula doar autoturismele. Se intervine și pe străzile Cuza Vodă ți Dorobanți pentru îndepărtarea unor elemente de acoperiș,, transmite Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

În satul Bircii a fost îndepărtat un copac care a căzut pe carosabil, fără să producă pagube. Pe timpul intervenției s-a circulat pe un singur sens.

Pe str. Dorobanți și Cuza Vodă au fost avariate mai multe mașini

Încă a fost făcut bilanțul pagubelor.

Meteorologii au anunțat averse ce vor depăşi 20…25 l/mp, grindină de dimensiuni mici, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelie între orele 20.00-21.00, pentru localitățile: Scornicești, Colonești, Verguleasa, Vitomirești, Vulturești, Teslui, Cungrea, Spineni, Poboru, Bărăști, Sârbii – Măgura, Dobroteasa, Făgețelu, Leleasca, Optași-Măgura, Tătulești, Oporelu, Sâmburești, Topana.

Cea de a doua avertizare nowcasting emisă de meteorologi este valabilă tot pentru această seară, în intervalul orar 21.00-22.00, și vizează Scornicești, Potcoava, Colonești, Verguleasa, Vulturești, Teslui, Cungrea, Spineni, Poboru, Bărăști, Sârbii – Măgura, Priseaca, Leleasca, Optași-Măgura, Tătulești, Oporelu.