De luni, 2 august, începe vaccinarea cu Moderna pentru copiii de peste 12 ani

116

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că vaccinarea pentru categoria de vârstă 12-17 ani va începe în România de luni, 2 august, și se va realiza cu Moderna.Imunizarea se va face în două doze, la interval de 28 de zile, în toate centrele în care există vaccin de la Moderna.

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat pe23 iulie extinderea indicației de administrare a vaccinului de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani. Imunizarea copiilor din această grupă va începe săptămâna viitoare. „Din data de 2 august în România se va putea vaccina cu vaccinul de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani. În aceste zile se optimizează platforma națională de programare, care să permită începând cu 1 august programarea celor care doresc”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, azi, în conferința de presă.

Gheorghiță a precizat că procedurile sunt similare cu populația de peste 18 ani, respectiv administrarea a două doze la interval de 28 de zile, iar consimțământul adulților este obligatoriu.

Procedura de imunizare va avea loc în centre unde există vaccin de la compania Moderna şi în cabinetele medicilor de familie.