VIDEO/ Accident naval în Portul Corabia: tânăr de 21 de ani, căutat în apele Dunării. Barca de agrement s-a răsturnat cu 9 persoane

1888

Un bărbat posibil înecat în apele Dunării este căutat de către salvatorii olteni, în sprijinul cărora au sosit și scafandri mehedințeni. Tânărul se afla cu alte 8 persoane într-o barcă de agrement, ce s-a răsturnat.

Pompierii de la Garda Vișina și Detașamentul Caracal, cu trei autospeciale pentru primă intervenție, două bărci cu motor, două echipaje SMURD și o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, acționează în zona Portului Corabia, pentru căutarea unui bărbat posibil înecat în Dunăre. S-au solicitat în sprijin scafandrii din cadrul ISU Mehedinți.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Județean de Transporturi Olt, Poliției orașului Corabia, echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Olt, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt.
Din primele verificări, s-a constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o barcă de agrement ce s-ar fi răsturnat. În barcă se aflau 9 persoane, toate din orașul Corabia. 8 din cele 9 persoane au ieșit singure la mal, conștiente. Cea de-a noua persoană este un tânăr, de 21 de ani, care, în urma evenimentului, nu a fost găsit. Un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul orășenesc Corabia.
,,Conducătorul ambarcațiunii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare se desfășoară activități de căutare, fiind solicitată și echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți. Polițiștii desfășoară activități de cercetare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.,, anunță IPJ Olt