ESTE OFICIAL! Persoanele care se vaccinează anti-Covid primesc câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză

216

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată. Propunerea legislativă „O zi liberă pentru vaccinare” vine ca recompensă pentru cei care doresc să se imunizeze.

Legea pentru acordarea unei zile libere plătite pentru românii care vor să se vaccineze a fost promulgată, astăzi, de președintele Klaus Iohannis. Potrivit acesteia, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează pot beneficia, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat. În cazul elevilor sau al studenților aceștia sunt scutiți de frecventarea cursurilor școlare.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, prevede actul normativ.

Drepturile se acordă doar în baza adeverinței de vaccinare și nu se aplică în situaţia în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

„Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”, mai stipulează legea.

Actul normativ vizează completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.